Magazinul nostru online reunește cei mai buni producători din zona Bucovinei, păstrătorii meșteșugurilor tradiționale și ai metodelor naturale de producție. De la apicultori care ne oferă mierea pură, până la fermieri care produc lactate autentice, mezeluri artizanale, dulcețuri și siropuri naturale, fiecare produs este creat cu grijă și respect față de tradițiile locale.

Atunci când alegi un produs de la un artizan local, nu cumperi doar hrană de calitate, ci susții o întreagă comunitate. Fiecare achiziție ajută micii fermieri și artizani să-și continue pasiunea și să contribuie la păstrarea tradițiilor și a valorilor autentice ale Bucovinei. Fă parte din această poveste și alege naturalul!

BERMAS SA

Cei de la Bermas se mândresc cu păstrarea vechilor tradiții de fabricare a berii de mai bine de 50 de ani. În inima Bucovinei, continuă să prepare berea folosind doar ingrediente naturale: malț și hamei sub formă de peleți pentru a crea o bere autentică, cu un gust inconfundabil, așa cum se făcea odinioară!

Fiecare bere Bermas este făcută cu dragoste pentru meșteșugul clasic și un strop de pasiune pentru gustul inconfundabil care îți amintește de vremurile bune. Sunt aici să-ți aducă bucuria unui pahar de bere autentică, făcută ca pe vremuri, dar perfectă pentru zilele de azi.

Hai noroc, ia o gură și simte bucuria gustului!

Băcănia Bucovinei

Autenticitatea, ospitalitatea oamenilor și unicitatea gastronomică a Bucovinei se regăsesc în fiecare preparat meșteșugit ca odinioară de gospodinele senine și dibace de la Băcănia Bucovinei, locul unde tradiția este păstrată cu sfințenie și fiecare ingredient are povestea lui.

Fie că vorbim de zacuști fierte la foc domol, cu gust de toamnă, de dulcețuri sau siropuri din roduri proaspete din livadă sau pădure ori de murături crocane, fiecare preparat făcut după rețete păstrate din generație în generație este o bucățică de copilărie, un liant strâns între trecut și prezent.

Cămara cu miere

După pierderea tatălui său, Filip a făcut o alegere curajoasă: și-a luat familia și s-au întors din Anglia acasă, la Rădăuți, pentru a prelua grija stupilor și a continua tradiția apicolă. Alături de soția sa, Olivia, și de copiii lor, Filip își dedică viața albinelor și producției de miere pură, de o calitate excepțională. Familia merge în pastorală cu stupii, alegând cu grijă locuri nepoluate și neatinse de chimicale, asigurând astfel sănătatea albinelor și calitatea superioară a mierii. Rezultatul? Miere naturală de tei, de salcâm, de floarea-soarelui, de rapiță, de mană și polifloră, fiecare sortiment păstrând aroma autentică a naturii.

Pe lângă mierea curată, mai fac și amestecuri neobișnuite pentru întărirea imunității, cu turmeric, cu ghimbir sau miere cu bucurie – un soi de Nutella sănătoasă pentru copii.

Cu fiecare borcan cumpărat de la Cămara cu Miere, nu doar că alegi un produs natural, ci sprijini o familie care duce tradiția apicolă autentică din inima Bucovinei mai departe.

Cămara Huțulilor

Acolo sus, pe munte, în Moldova Sulița, Loredana și Stan, culeg ce văd cu ochii, de la legumele din grădină, până la ciupercile din pădurile zonei, hribi, gălbiori sau ghebe. Apoi le fac grămăjoare în tuci și le transformă, la foc domol cu lemne, în zacuscă după rețete vechi.

Familia Stan mai tranformă comorile muntelui în siropuri din muguri de brad, de afine sau agrișe sau în dulcețuri din afine ori din merișoare. De ce își spun Cămara Hutulilor? Ei bine, pentru că sunt o comunitate de hutuli care încă păstrează tradițiile și transmit mai departe noilor generații mândria portului și a graiului.

Casa Danilevici

Casa Danilevici a deprins meșteșugul mezelăritului de la bunicul Nicolae Danilevici, care și-a făcut ucenicia la o vestită mezelărie germană, în urmă cu aproape un secol. Nepotul Aurel a dus mai departe tradiția familiei în meșteșugul mezelurilor, prin respectarea rețetelor simple și autentice, transmise din generație în generație.

De la cârnați și caltaboși ca odinioară și până la burgeri contemporani, Casa Danilevici te așteaptă cu bunătăți atent selecționate și pregătite cu migală și pricepere.

Casa Deia

Doamna Floretina pregătește zacuști ca odinioară, fierte la foc molcom de lemne, să dănțuiască aromele și să se pătrundă între ele, cu ulei doar atât cât trebuie, de să-ți vină să te lingi pe degete. Orice poftă ai avea, de zacuscă de hribi, ghebe, gălbiori, vinete, fasole, dovleac, conopidă sau țelină, găsești sigur ceva pe gustul tău la Familia Boinceanu din localitatea Deia.

Și dacă visezi și la ceva dulce, tot familia Boiceanu se îngrijește să facă siropuri naturale (de brad, afine, merișoare, zmeură, cătină sau trandafir), dulcețuri din fructe culese din flora spontană (afine, fragi, merișoare, zmeură) sau dulcețuri mai rafinate (cum ar fi cea de nuci verzi, de ardei iuți sau de cireșe cu pelin).

DELUȚ

Într-un colț de rai, mai sus de Fundu Moldovei, se află Deluț, o mică afacere de familie unde tatăl și fiul și-au pus priceperea și munca neobosită în slujba gustului desăvârșit. Produsele lor de la munte provin dintr-o zonă cu aer curat și iarbă bună, păscută de vacuțele fericite.

După rețetele vechi, știute de ciobani, au făurit urdă, brânză frământată, caș dospit, cașcaval și cașcaval afumat. Ca și ceilalți producători, ei “hrănesc” o întreagă comunitate, colectând laptele de la micii fermieri din zonă. Acești fermieri își susțin familiile și sunt încurajați să crească animale, o îndeletnicire transmisă din generație în generație.

Doamne Ferește

Doamne Ferește produce un muștar cremă deosebit, folosind rețete și condimente “cu atitudine”, cum le place să le zică. Fiecare borcan de muștar poartă cu sine o combinație de arome și tradiții, menită să surprindă și să încânte pe oricine îl gustă.

Cu migală și pasiune, cei de la Doamne Ferește au transformat muștarul într-o adevărată artă culinară, aducând un strop de magie în fiecare preparat. Dacă vreți să descoperiți cel mai surprinzător muștar românesc, nu ezitați să încercați produsele lor, făurite cu dragoste și pricepere.

Fabrica Veche

Brandul Fabrica Veche poartă în sine o poveste veche de peste un secol, o poveste a meșteșugului și a pasiunii pentru produsele din carne. Clădirea veche a fabricii, atestată documentar din 1904 și construită după un proiect habsburgic, a fost inițial primul „Abator comunal” al Sucevei. În timpul Primului Război Mondial, a hrănit armata română, iar de-a lungul vremii, meșterii pricepuți au creat aici mezeluri de care s-au bucurat înaintașii noștri suceveni. În anii ’50, din cauza schimbărilor politico-economice, fabrica a fost transformată în fabrică de gheață și mai apoi în fabrică de bere. Odată cu înființarea Organizației Naționale de Turism, fabrica și-a recăpătat adevărata menire, aceea de a produce mezeluri de renume în comunitatea locală.

Anii au trecut, iar în fața invaziei produselor occidentale, tot mai mulți au fost atrași de autenticitate și tradiție. Așa a început povestea produselor Fabrica Veche, la poalele cetății Suceava, într-un cadru de poveste, unde o echipă de mezelari pricepuți continuă tradiția bucovineană. Fabrica Veche se remarcă prin grija pentru calitatea mezelurilor și a produselor țărănești, meșteșugite cu pasiune și afumate-n lemn de fag, păstrând în fiecare produs o fărâmă de trecut.

KARPATEN MILK

https://karpatenmilk.ro/

Într-un colț pitoresc al Ținutului Secuiesc, producerea brânzeturilor maturate premium a dat naștere brânzeturilor Karpaten Milk. Folosind lapte proaspăt de la vaci hrănite cu ierburi alpine și rețete inspirate atât din tradiția ardelenească, cât și din cea elvețiană, meșterii locali creează brânzeturi cu gust inconfundabil și textură fină. Fiecare sortiment, de la Tekerői la Havasi, omagiază tărâmurile locale.

Calitatea superioară a brânzeturilor Karpaten Milk este recunoscută la nivel european, produsele fiind certificate „produse montane” și purtând marca „Produs Secuiesc”. Astfel, fiecare bucată de brânză este o invitație la a descoperi bogăția gusturilor și aromelor specifice zonei montane.

Leacuri din Bucovina

Încă din copilărie, au învățat de la bătrânii satului cum să folosească plantele pentru vindecare, păstrând vie tradiția străbunilor. Când au devenit adulți, au ales să rămână aproape de natură, să trăiască printre flori, fructe și copaci, și să împărtășească cu ceilalți cunoștințele lor despre leacurile din plante. Fiecare plantă, fiecare leac poartă cu sine povestea locului și a oamenilor care trăiesc în armonie cu natura.

Leacuri din Bucovina ne îndeamnă să facem o pauză în alergarea noastră cotidiană și să ne reobișnuim să bem un ceai, cu un om drag, așa pe tihnă și atemporal.

Livada lu’ Costică

Chiar așa, în livada domnului Costică de la Horodniceni, merele cresc sub soarele blând și vântul domol. Aici, se face un suc de mere curat, fără pic de zahăr, apă sau conservanți. Prin pasteurizare la 90 de grade, vitaminele rămân neatinse, păstrându-și toată puterea.

Însoțit de morcov, țelină, sfeclă roșie sau gutuie, sucul de mere devine o licoare delicioasă și sănătoasă pentru întreaga familie.

Miere Prindii

În inima Moldoviței, tărâmul de basm a Bucovinei, soții Prindii – Andrei și Georgiana – au prins drag de albine și de meșteșugul apiculturii. Așa au ajuns să scoată cea mai bună miere polifloră de munte, de pe pajiștile locului.

Practică și pastorală, alegând cu grijă locurile unde albinele lor harnice adună mierea de tei, salcâm sau rapiță, la fel de sănătoasă și gustoasă.

Paste de Bucovina

După mulți ani petrecuți în Italia, unde a deprins meșteșugul pastelor artizanale, doamna Ani Dumbravă s-a întors acasă, la Frasin, și a deschis propria afacere, tot cu paste, firește. Folosind doar ingrediente naturale – făină din grâu dur, apă curată de izvor, ouă și arome naturale precum turmeric, spanac sau roșii deshidratate – face cele mai sănătoase paste, pe care le usucă blând, la temperaturi sub 45 de grade.

Așa, în tihna Bucovinei, doamna Ani aduce un strop din Italia în fiecare farfurie, păstrând tradiția și gustul autentic al pastelor făcute cu dragoste și migală.

Stâna lui Roman

Într-un colț liniștit al Bucovinei, acoperit de munți, sălăsluiește o poveste de viață plină de muncă și determinare, o poveste care se țese cu răbdare: Stana lui Roman. De la îngrijirea vacilor până la prelucrarea produselor lactate, fiecare pas este făcut cu dragoste și grijă. De la laptele proaspăt, care ajunge pe mesele celor din sat, la brânza gustoasă și smântâna de casă, toate sunt realizate după rețete tradiționale, păstrând gustul autentic al Bucovinei.

Stana lui Roman este un simbol al succesului construit prin muncă grea și visuri împlinite, dar și o moștenire despre valori, tradiție și gustul natural, ca altă dată.

Sweets by Pale

“Sweets by Pale” este mai mult decât un brand de dulciuri, este o poveste despre simplitate, despre amintiri gustoase și despre iubirea care se simte în fiecare înghițitură. Istoria acestei mici afaceri a început din dorința sinceră de a oferi o experiență, o emoție, o clipă de răsfăț, de a ne face să retrăim momente dragi atuncând când savurăm o ceașcă de ceai fierbinte sau o cafea aromată, alături de un biscuite sau o prăjitură.

Inspirația vine din gustul autentic și din amintirea iubirii cu care bunica frământa cele mai pufoase aluaturi. Această pasiune pentru tradiție, artizanat și calitate a motivat-o pe Palela să creeze dulciuri care să păstreze aceste valori și pe care să le împărtășească cu ceilalți, transformând fiecare desert într-un prilej de bucurie.

Tanola

Din țara fagilor, în fermecătoarea Bucovină, Tanola și soții Tanasă aduc pe masă savoarea fructelor, legumelor și a trufelor cu poveste. Mica lor afacere de familie surprinde esența satului românesc, unde pământul este lucrat cu grijă și respect, fără chimicale sau tratamente care să strice firea naturală a fructelor și legumelor.

În sălbăticia pădurilor, cei șase câini ai familiei Tanasă caută prețioasele trufe, culese cu dragoste de Daniela și Constantin. Apoi, cei doi le pregătesc cu atenție pentru a păstra prospețimea produselor deshidratate, indiferent de anotimp. Tanola păstrează savoarea și povestea fiecărui fruct, fiecărei legume și a fiecărei trufe.

Ținutul Călimanilor

În Ținutul Călimanilor, la poalele munților, se află o comoară de gusturi și arome, meșteșugită de mâinile iscusite ale soților Țăranu, Diana și Cristian. Ei sunt artizani de bun gust, vestiți pentru brânzeturile lor maturate, adevărate delicii gourmet. Svaiter, Maieris și Lucaciu, toate sunt făurite cu dragoste și migală.

Diana și Cristian au lăsat în urmă viața agitată de la oraș pentru traiul tihnit de la țară și le-a venit minunata idee de a-și face propria fabrică de brânzeturi. Așa s-a născut povestea lor, o poveste de dragoste pentru natură și pentru meșteșugul brânzeturilor, care aduce bucurie și savoare în fiecare bucățică.

Valeputna

Într-un colț de poveste, la Valea Putnei, Pojorâta, se află Valeputna, unde se făuresc specialități din păstrăv afumat, care mai de care mai bune și mai inedite, menite să mulțumească și pe cei mai iscusiți degustători de pește. Povestea lor a început cu afumarea păstrăvului, o tradiție veche a locului, și s-a transformat de-a lungul anilor în ceea ce este astăzi – adevărate delicii gourmet.

Produsele lor, premiate la diverse concursuri gastronomice, sunt rodul muncii și pasiunii, aducând bucurie și savoare în fiecare bucățică.

Zada

În inima Horodnicului de Jos se află brânzăria ZADA, cum îi spun cu drag soții Dumitrescu, Florentin și Cristina. După ce și-au isprăvit studiile în domeniul alimentar, au luat în serios această provocare de a pune pe masă hrană sănătoasă, ca pe o misiune personală, și au pus bazele unei afaceri de familie.

În jurul lor s-a adunat o adevărată comunitate: de la fermierii din satele vecine, de la care colectează laptele proaspăt, la meșteșugarii care, cu pricepere și migală, lucrează în brânzărie, și până la cei care duc la magazine rotile de cașcaval. Rulade, telemea, cașcaval de toate soiurile sau brânză proaspătă, produsele ZADA sunt dragoste la prima degustare.

ZORIAN

Într-o lume în care totul pare să se facă din grabă, există o mică oază de răbdare și grijă, unde simplitatea se împletește cu tradiția: uleiurile presate la rece. Într-un sat parcă uitat de lume, unde puritatea oamenilor și respectul față de natură încă persista, a crescut Zorian, un meșteșugar priceput ce transforma semințele naturale cultivate de vecinii lui în uleiuri sănătoase, ecologice și puternic aromate, prin metoda tradițională a presării la rece, transmisă din generație în generație.

Uleiurile presate la rece Zorian sunt 100% naturale, produse cu drag în România și certificate pentru gustul lor inconfundabil. Bogate în vitaminele A, B, D și E, precum și în acizi grași polinesaturați și monosaturați, aceste uleiuri devin nu doar un ingredient esențial în bucătărie, ci și o adevărată comoară pentru sănătate.